Lumea Îngerilor - Miracolele arhanghelului Gabriel - Doreen Virtue
Detalii din cartea „Miracolele Arhanghelului Gabriel - Doreen Virtue”
„Nu vă temeţi, căci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul…”.
Aceste cuvinte poetice rostite de Arhanghelul Gabriel atunci când i-a dat Mariei Vestea cea Bună, spunându-i că va deveni mamă (Luca 2:10), mă emoţionează şi astăzi în aceeaşi măsură ca atunci când le-am citit prima dată, şi stârnesc aceeaşi reacţie în foarte mulţi oameni. Prin această frază, Gabriel vesteşte viitoarea naştere a unui făcător autentic de miracole. Ce minune să le transmiţi oamenilor de pe Pământ un astfel de mesaj!
Arhanghelul Gabriel este faimosul înger-mesager care apare în povestea de Crăciun în Evanghelia lui Luca. În această carte impresionantă, Doreen Virtue ne prezintă informaţii noi legate de istoria şi caracteristicile lui Gabriel, precum şi numeroase ilustraţii istorice şi extrem de frumoase ale arhanghelului, ajutându-ne astfel să aflăm mai multe şi să ne conectăm cu acest înger faimos, care transcende religia.
Gabriel continuă să acţioneze în mijlocul nostru călăuzindu-i pe toţi mesagerii de pe pământ – inclusiv pe profesori, scriitori, muzicieni şi artişti – şi ajutându-i pe părinţi să conceapă, să adopte şi să îşi crească copiii. Dacă vei citi această carte, vei afla poveştile adevărate ale unor oameni care au fost ajutaţi în mod miraculos de Gabriel şi vei afla cum poţi primi tu însuţi asistenţă de la el în activitatea ta de mesager, din domeniul comunicaţiilor sau de părinte.
Arhanghelul Gabriel le oferă un sprijin patriarhal şi matriarhal perfect echilibrat celor pe care îi ajută. El este în egală măsură afectuos, bun, plin de compasiune şi de blândeţe (atribute mai degrabă feminine) şi puternic, gata oricând să te ajute şi să te motiveze (atribute mai degrabă masculine).
Miracolele Arhanghelului Gabriel - Doreen Virtue
Cuprinsul cărții „Miracolele Arhanghelului Gabriel - Doreen Virtue”
- Introducere ... ix
- Capitolul 1: Concepție și sarcină ... 1
- Capitolul 2: Părinți și copii ... 35
- Capitolul 3: Viziuni în care a apărut Arhanghelul Gabriel ... 43
- Capitolul 4: Gabriel și scriitorii ... 65
- Capitolul 5: Comunicarea clară ... 91
- Capitolul 6: Numele lui Gabriel și alte semne divine ... 119
- Capitolul 7: Mesagerii profesioniști ai lui Gabriel ... 133
- Capitolul 8: Gabriel, îngerul puterii interioare ... 151
- Anexă: Referințe biblice referitoare la Arhanghelul Gabriel ... 165
Fragmente din cartea „Miracolele Arhanghelului Gabriel - Doreen Virtue”
Într-o zi, în timpul meditației, Corinne a avut o viziune a Arhanghelului Gabriel.
Dat fiind că am experimentat eu însămi astfel de viziuni încă din copilărie, pot confirma autenticitatea lor. Adeseori, mă trezesc dintr-un vis cu o viziune foarte clară, pe care mai târziu o pot confirma în urma cercetărilor făcute sau a experiențelor personale care se petrec exact așa cum mi-au fost anunțate. De aceea, atunci când îi aud pe alți oameni că au avut viziuni, îi ascult de regulă cu cea mai mare atenție.
"L-am văzut cu ochii minții pe Gabriel dându-mi un trandafir roz și zâmbindu-mi, povestește Corinne. Am știut instantaneu că voi naște o fetiță, că voi duce cu bine sarcina la bun sfârșit și că fetița mea se afla sub protecția Arhanghelului Gabriel. Opt lui mai târziu am născut o fetiță de 4,1 kilograme, perfect sănătoasă, pe care am numit-o Gabriela. Arhanghelul Gabriel continuă până astăzi să vegheze asupra fetiței mele, și ne simțim amândouă profund conectate cu el.”
Uneori, viziunile se combină cu visele, astfel încât mamele îl pot vedea pe Arhanghelul Gabriel atât în starea de veghe cât și în cea de vis. în acest fel, ele nu mai au nicio îndoială legată de autenticitatea mesajelor
Vizita primită de o terapeută certificată în terapia cu îngeri pe nume Camille Mojica Rey, vizita Arhanghelului Gabriel a venit ca o surpriză. La urma urmelor, avea deja doi copii, iar soțul ei nu-și mai dorea un al treilea. în plus, ea a suferit de pierderea a două sarcini anterioare. Cu toate acestea, a simțit o inspirație divină de a încerca să mai rămână o dată însărcinată, dar se temea că era prea în vârstă pentru a mai putea concepe un copil.
Într-o bună zi, Camille a avut o viziune a Arhanghelului Gabriel, care i-a apărut ca un înger feminin de talie mare. în continuare, ea a visat-o pe mama ei ținând în brațe un băiețel nou-născut și și-a dat seama că acesta era propriul ei copil!
Citind povestea din Evanghelia lui Luca, Camille a aflat că Elisabeta era avansată în vârstă când Gabriel a anunțat-o că va avea un copil. Erudiți biblici cred că ea trecuse de vârsta menopauzei și că nu mai avusese copii înainte de nașterea lui Ioan Botezătorul.
Camille s-a simțit inspirată când a aflat acest lucru! în scurt timp, ea a primit confirmarea că era însărcinată, după care a avut o sarcină ideală și perfect sănătoasă.
Recent, Camille mi-a scris:
Sunt fericită să îți transmit că Lola Cristina Rey s-a născut miercuri, pe data de 26 septembrie 2012, la ora 12:19, în San Jose, California.
NUMELE LUI GABRIEL ŞI ALTE SEMNE DIVINE
Îngerii nu sunt secretași sau timizi. Ei doresc să le recunoaștem prezența la nivel personal și global. Ei știu că dacă vom deveni conștienți de prezența lor reală, ne vom relaxa și ne vom simți mai în siguranță și mai confortabil.
În cărțile mele precedente referitoare la anumiți arhangheli specifici (Miracolele Arhanghelului Mihail și Minunile vindecătoare ale Arhanghelului Rafael) am discutat despre semnele transmise de aceștia pentru a-și semnala astfel prezența. Spre exemplu, Arhanghelul Mihail trimite de regulă oameni de mare ajutor pe care îi cheamă Mihai sau Mihail, iar Arhanghelul Rafael te trimite la medici pe care îi cheamă Rafael etc.
În aceste condiții, este evident că semnele trimise de Arhanghelul Gabriel nu sunt aceleași. Dacă lucrezi în mod activ cu Gabriel, este foarte posibil să întâlnești un număr neobișnuit de mare de oameni numiți Gabriel sau Gabriela. Acesta nu sunt întâlniri întâmplătoare, ci semne din cer menite să îți valideze sentimentele și să îți amplifice credința în Divin.
Spre exemplu, Gertrud Polonyi a știut dintotdeauna că îngerii o protejează, dar semnele clare referitoare la prezența lor au început să apară în viața ei abia în anul 2009, când a trecut printr-o perioadă dificilă, în care a invocat frecvent călăuzirea îngerilor și iubirea lor.
În această perioadă de timp, Gertrud a început să cunoască tot felul de oameni numiți Gabriel sau Gabrielle. în plus, dădea tot timpul la radio peste un cântec care o liniștea pe loc, ca și cum ar fi avut un mesaj pentru ea. Cântecul era intitulat "Gabriel" și era cântat de formația Lamb. în acea vară, Gertrud și prietenii ei s-au dus la un festival unde, spre surpriza ei, ultima formație care a cântat a fost Lamb. Ultimul cântec cântat de formație a fost "Gabriel".
Gertrud povestește: "îmi amintesc perfect cum s-a schimbat atmosfera, când 1.000 de oameni care petreceau, se distrau și beau au devenit subit un singur spirit. A fost o schimbare palpabilă, profund spirituală. La sfârșitul cântecului, întreaga mulțime, inclusiv eu, am aplaudat și am ovaționat, incantând apoi la unison sunetul ,Aum', proces care a durat circa o jumătate de oră. A fost o experiență uimitoare, care m-a făcut să plâng aproape tot timpul."
Gertrud a avut probleme de sănătate începând din anul 2010, iar lucrurile s-au înrăutățit în anul 2011. într-o zi, pe când se afla într-o librărie, ea a amețit și a crezut că va leșina. A auzit atunci în minte o voce care i-a spus: "Este în regulă. Caută un loc în care să stai jos și să bei ceva, și odihnește-te puțin."