Folosim cookie-uri pentru îmbunătățirea experienței pe acest website. Prin continuarea navigării pe www.librariespirituala.ro confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie.
Mai multe detalii: Politica de confidențialitate și Termene și condiții
Pentru comenzi mai mari de 200 lei, transportul prin Poșta Română este GRATUIT!
Comenzi telefonice de luni până vineri între orele 9:30-16 la nr. 0741.602.356

Dezvoltare Personală - Secretul sufletului pereche - Arielle Ford

-8% 2 - 3 Zile Reducere de pret Secretul sufletului pereche - Arielle Ford

Detalii din cartea „Secretul sufletului pereche - Arielle Ford”

Orice om își poate găsi adevărata iubire, indiferent de vârstă, dacă este dispus să se pregătească pe toate nivelele pentru a deveni un veritabil magnet de atragere a iubirii. Arielle Ford știe acest lucru din experiența ei personală. Ea a aplicat tehnicile recomandate în această carte, iar la vârsta de 44 de ani a reușit să își găsească sufletul pereche. Cei doi s-au logodit șase săptămâni mai târziu.

Prin recomandarea unor tehnici pe care le numește „de senzorializare” – respectiv de conștientizare cu fiecare celulă a corpului a rezultatului final pe care dorești să îl manifești – Arielle Ford își învață cititorii cum să aplice Legea Atracției pentru a-și găsi sufletul pereche. Acest ghid practic include de asemenea diverse rugăciuni, tehnici, proiecte și ritualuri care te pot ajuta să îți creezi în inimă spațiul necesar pentru pătrunderea unei noi iubiri.

„Cartea Secretul sufletului pereche te va inspira și îți va oferi un crâmpei din călătoria magică ce te așteaptă în față dacă îți vei propune să atragi, să manifești și să îți găsești sufletul pereche”.

Deepak Chopra

Secretul sufletului pereche - Arielle Ford

Cuprinsul cărții „Secretul sufletului pereche - Arielle Ford”

  • cuvânt înainte de Marci Shimoff ... 9
  • testul sufletului pereche ... 13
  • introducere ... 15
  • Capitolul 1 credința ...25
  • Capitolul 2 pregătirea ... 57
  • Capitolul 3 pregătirea cuibului ... 73
  • Capitolul 4 trăiește ca și cum ai fi obținut deja ceea ce îți dorești ... 93
  • Capitolul 5 lista ... 105
  • Capitolul 6 eliberarea de trecut ... 135
  • Capitolul 7 treci la fapte ... 757
  • Capitolul 8 savurează perioada de așteptare ... 169
  • Capitolul 9 îndrăgostește-te de tine însuți ... 181
  • Capitolul 10 te simți pregătit pentru MAREA POVESTE DE IUBIRE? ... 197
  • cuvânt de încheiere de Jack Canfield ... 207
  • despre autoare ... 213
  • mulțumiri ... 275

Fragmente din cartea „Secretul sufletului pereche - Arielle Ford”

Povestea lui Stefanie ilustrează o stare de spirit pe care foarte mulți oameni au simțit-o într-un moment sau altul din viața lor. După una sau mai multe relații dezastruoase, este ușor să te închizi în tine, să renunți la speranță și la credința că partenerul ideal pentru tine se află undeva acolo. Inima ta continuă să tânjească după iubire, dar mintea îți spune că este imposibil să te bucuri de ea, și astfel, în interiorul tău se creează un conflict. O parte din tine strigă: „Da! Merit să mă bucur de o relație perfectă!”, iar alta îi răspunde: „Nu îți vei găsi niciodată partenerul perfect!” Atunci când convingerile noastre ne contrazic dorințele, noi trăim o stare de conflict interior care nu numai că ne paralizează, dar ne și împiedică să recunoaștem posibilitățile reale de a obține satisfacția în plan afectiv, care există pretutindeni în jurul nostru.

 

Legea Universală a Atracției afirmă că noi atragem întotdeauna către noi oamenii, evenimentele și circumstanțele care corespund din punct de vedere vibratoriu stării noastre de spirit. Cu alte cuvinte, noi atragem acele experiențe care corespund convingerilor noastre. Dacă pornim de la premisa că există suficientă iubire în această lume și că merităm să ne bucurăm de ea (dăruind-o și primind-o), noi vom atrage în viața noastră un alt tip de relație decât un om care crede în raritatea iubirii sau care nu se simte demn de a fi fericit. Dacă pornim de la convingerea că lumea în care trăim este un loc prietenos și plin de iubire, noi vom trăi foarte des aceste stări. Invers, dacă pornim de la convingerea că lumea în care trăim este haotică, generatoare de stres și că ar trebui să o privim cu mari rezerve și să ne temem de ea, mai devreme sau mai târziu aceasta va deveni realitatea noastră. De aceea, primul pas important al formulei de manifestare a partenerului ideal în viața ta constă în a crede cu toată ființa că acesta există, chiar dacă nu l-ai cunoscut încă.

Dacă nu crezi cu o certitudine de 100% că sufletul tău pereche există undeva în lumea largă, tu vei simți nevoia să cauți dovezi în această direcție. în schimb, dacă ești absolut convins că sufletul tău pereche există, acesta va putea intra în viața ta într-o infinitate de moduri. De pildă, prietena mea Trudy și-a întâlnit viitorul soț în timp ce căuta un cantalup perfect la piața de produse integrale și organice. La rândul ei, Patricia, o fostă colegă, și-a cunoscut viitorul soț după ce a acceptat cu greu invitația unei prietene de a merge la o petrecere la care nu avea niciun chef să meargă. Practic, prietena ei a trebuit să o smulgă cu forța din pat pentru a o convinge să vină. Ajunsă la petrecere, ea și-a cunoscut sufletul pereche la coadă la garderobă. Ce să mai zic de experiența lui Gayle Seminara-Mandel, a cărei poveste o vei citi într-un capitol ulterior? îmbrăcată într-un trening uzat și asudată din cap până-n picioare, aceasta și-a cunoscut viitorul soț făcând exerciții la bicicletă într-o sală de gimnastică în seara zilei de Anul Nou, în care era singură întrucât nu reușise să își găsească un partener. Sean Roach, a cărui poveste o voi relata de asemenea mai târziu în detaliu, se afla odată în avion, întorcându-se în Australia după o excursie de trei săptămâni, și se întreba dacă o va găsi vreodată pe femeia cu care și-ar putea întemeia o familie. Când una din stewardese a fost agresată verbal de un pasager necioplit, el i-a sărit în apărare și s-a trezit că o privește în ochi pe viitoarea sa soție. La rândul lui, englezul David Brown s-a trezit într-o dimineață obsedat de un număr de telefon. în cele din urmă, a trimis un SMS la numărul respectiv, a cunoscut-o pe proprietara telefonului, iar relația lor a evoluat în scurt timp de la prietenie la iubire.

5. Crearea spațiului sufletesc

Așa cum am mai spus, dacă dorești să fii pregătit pentru primirea în viața ta a sufletului tău pereche, trebuie să îți creezi mai întâi spațiul fizic, emoțional și mental necesar care să îți permită să îi recunoști prezența și să aprofundezi conexiunea cu el. Mai există însă un tip de spațiu pe care trebuie să începi să îl cultivi, și anume cel sufletesc sau spiritual, care apare numai în timpul meditației și al reflexiei tăcute.

Marea majoritate a oamenilor pe care îi cunosc și care au aplicat Legea Atracției pentru a-și întâlni partenerii ideali nu i-au cunoscut pe aceștia la petreceri aglomerate sau în baruri pentru oameni singuri, ci i-au recunoscut în pacea interioară a sufletului lor, atunci când s-au conectat cu înțelepciunea lor profundă. De aceea, pregătirea în vederea cunoașterii partenerului ideal nu se referă doar la încheierea proiectelor, actualizarea imaginii de sine și detașarea de foștii iubiți, ci și la cultivarea unei stări de pace interioară care să-ți permită să auzi vocea șoptită a intuiției care te călăuzește pe calea cea dreaptă.

Dacă ți-ai propus să îți creezi un spațiu interior în viața ta pentru a te pregăti astfel în vederea primirii sufletului tău pereche, tot ce mai ai de făcut este să aștepți cu răbdare derularea naturală a evenimentelor. Cu alte cuvinte, bazează-te pe orarul Universului, nu te crampona cu încăpățânare de propriul tău orar. Destinul personal respectă o sincronizare foarte precisă, dar trebuie să înveți să ai încredere în planul divin în ceea ce te privește.

În cartea Mănâncă, roagă-te, iubește, de Elizabeth Gilbert, există un citat despre iubire care îmi place foarte mult. Iată cum sună el:

Destinul este un joc între grația divină și efortul conștient deliberat. Dacă asupra primeia nu avem niciun control, cel de-al doilea depinde în totalitate de noi și de acțiunile noastre, care vor avea consecințe cât se poate de precise. Omul nu este o marionetă în mâinile zeilor, dar nici nu își controlează în totalitate destinul personal. El se află undeva la mijloc. Noi galopăm prin viață ca niște artiști de circ care se mențin în echilibru cu fiecare picior pe spinarea unui alt cal. Primul cal are numele „Credința”, iar celălalt „Liberul arbitru”, iar întrebarea pe care ar trebui să ți-o pui zilnic este pe care dintre ei te afli. Pe unul dintre ei nu îl poți controla, deci nu are niciun sens să îți faci griji, dar pe celălalt trebuie să îl conduci acolo unde dorești prin eforturile tale concentrate.

Pregătirea în vederea primirii în viața ta a sufletului tău pereche presupune un astfel de efort concentrat, dar și foarte multă credință, căci destinul este implicat în acest proces. Aceștia sunt cei trei poli ai ecuației a cărei rezolvare îți va aduce marele premiu: efortul personal, credința și destinul.

Mânia și teama pe care le-am găzduit atât de multă vreme au fost înlocuite de umilință. Am devenit eu însămi iubirea pe care am căutat-o atâta vreme și m-am iertat în sfârșit. La vârsta de 44 de ani, m-am decis pentru prima oară să mă abandonez în fața voinței lui Dumnezeu, lăsându-mă călăuzită de acesta în privința vieții mele amoroase. M-am rugat zilnic lui Dumnezeu să decidă cine va fi partenerul meu de viață, în cazul în care acesta va mai apărea vreodată în viața mea. într-o dimineață, m-am trezit din somn plină de speranță.

În tot acest timp le-am recomandat multor clienți de-ai mei (devenisem consilier în domeniul dezvoltării personale) să își manifeste partenerii de viață folosindu-se de internet ca de un instrument de meditație. Pe bună dreptate, se spune că predai cel mai bine ceea ce trebuie să înveți tu însuți. Clienții mei au obținut rezultate extraordinare, așa că m-am decis să încerc eu însămi. Am intrat chiar atunci online pe un site matrimonial și am dat peste un anunț al celui mai frumos bărbat pe care îl văzusem în viața mea. Nici măcar nu mi-am mai dat osteneala să îi citesc anunțul. A fost suficient să mă uit în ochii lui, iar radarul meu intuitiv a început să țiuie! L-am contactat imediat, iar din clipa în care i-am auzit vocea, am știut că el era Alesul. Nu am simțit nici cea mai mică stare de anxietate, ci doar un sentiment de prietenie și calm, care nu avea nimic în comun cu așteptarea romanțioasă pe care o simțisem în toate relațiile mele anterioare. în cel mai scurt timp, ne-am dat amândoi seama că eram făcuți unul pentru celălalt. De atunci, nu ne-am mai despărțit niciodată.

Dat fiind că mă vindecasem deja din punct de vedere emoțional și mă simțeam întreagă, mi-am construit relația cu sufletul meu pereche pe un fundament solid. Mi-am luat de la bun început angajamentul că nu îi voi adresa niciodată vreun cuvânt necuviincios și că îl voi trata întotdeauna cu respectul pe care îl merită. Amândoi ne-am confruntat în trecut cu dificultăți majore pe care nu mai doream să le repetăm. Experiența ne-a învățat în egală măsură că: „Dacă vei continua să procedezi așa cum ai procedat în trecut, vei obține aceleași rezultate!”

În final, ne-am decis să onorăm angajamentul nostru printr-un legământ al spiritului și prin încheierea unei căsnicii legale. Atunci când ne-am căsătorit, am convenit împreună că divorțul nu va reprezenta niciodată o opțiune pentru noi. Înainte de ne culca, ne rezolvăm întotdeauna eventualele diferende, punându-l pe celălalt înaintea noastră, și ne susținem reciproc procesul de creștere personală și spirituală. Nu încercăm niciodată să ne manipulăm, evităm luptele pentru putere și rămânem întotdeauna apropiați, dar nu atât cât să aruncăm o umbră asupra celuilalt. Ne considerăm o echipă și cei mai buni prieteni. Râdem foarte mult împreună. Ştim că nu suntem perfecți, dar ne considerăm perfecți unul pentru celălalt. Nu aș fi reușit să atrag niciodată o relație atât de armonioasă dacă nu aș fi descoperit iertarea de sine și dacă nu le-aș fi acordat aceeași iertare celor care m-au trădat (în percepția mea).

Așa cum ilustrează atât de frumos povestea lui Colette Baron-Reid, iertarea reprezintă un proces în două etape: mai întâi, noi trebuie să îi iertăm pe cei care ne-au rănit, iar în al doilea rând trebuie să ne iertăm pe noi înșine pentru toate momentele în care nu ne-am ascultat intuiția, în care am luat decizii din disperare sau pentru toate sutele de lucruri pentru care ne învinovățim.

În continuare, fă o nouă respirație profundă, iar în timp ce expiri imaginează-ți că plutești în acest ocean de iubire, simțindu-te absolut confortabil, protejat și iubit.

Privește apoi către stânga. Vei vedea aici o imagine a ta. Este imaginea sinelui tău preaiubit, acea parte din ființa ta care emană bucurie și speranță, care știe că ești o ființă specială și unică, și că în toată lumea nu mai există nimeni ca tine.

Cum arată această imagine? Ar putea fi imaginea ta la vârsta de doi sau trei ani, dar și cea de la șapte ani, de la 15 ani sau de la 52 de ani. Cert este că ea emană iubire. Ochii îți strălucesc și ești absolut irezistibil.

Invită acest aspect să se așeze în fața ta. Inspiră profund și apoi conectează-te (pe durata expirației) cu această parte profundă a ta. Roag-o să îți spună care sunt calitățile tale cele mai frumoase. Ce anume te face să fii atât de special, de minunat și de irezistibil?

Ascultă astfel toate motivele pentru care meriți să te bucuri de iubire în viața ta, din perspectiva sinelui tău preaiubit. Acesta îți va explica în detaliu motivele pentru care merită să te îndrăgostești nebunește de tine însuți. El îți va reaminti de toate lucrurile bune pe care le-ai făcut vreodată și de toți oamenii pe care i-ai ajutat și ale căror vieți au devenit mai bogate datorită ție.

Ascultă lista calităților care te fac să fii unic și atât de demn de iubire.

În continuare, întreabă-ți șinele preaiubit ce ar trebui să faci pentru a te îndrăgosti nebunește de tine însuți, din nou și din nou. La ce gânduri ar trebui să renunți? Ce convingeri ar trebui să schimbi? De ce tipare și comportamente ar trebui să te dezbari pentru a simți în permanență cât de dezirabil, de special și de fabulos ești?

Respiră profund și ascultă răspunsul sinelui tău. Dacă ești dispus să renunți la anumite gânduri, convingeri, tipare și comportamente care te împiedică să te bucuri la maxim de propria ta ființă, spune-i acest lucru sinelui tău și întreabă-te ce ai putea face chiar săptămâna aceasta pentru a renunța la ele. Ai nevoie de vreun ajutor, de sprijinul cuiva?

Spune-i toate aceste lucruri sinelui tău, aspectul cel mai demn de iubire din ființa ta, apoi roagă-l să îți transmită toate acele cuvinte frumoase pe care ar trebui să ți le repeți zilnic pentru a te simți iubit, plin de iubire și demn de a fi iubit. Ce cuvinte frumoase ar trebui să auzi pentru a te simți zilnic în prezența iubirii? Că ești bun? Că ești perfect așa cum ești? Că ești atrăgător, frumos, strălucitor și sublim? Că ești genial? Că meriți să fii iubit? Că ești dezirabil? Că ești competent, creativ, special, important?

Respiră profund și repetă-ți aceste cuvinte, pe expirație. Repetă-le de șapte ori.

Lasă aceste cuvinte să pătrundă adânc în conștiința ta, odată cu fiecare nouă respirație. Ești într-adevăr demn de a fi iubit.

Observă reacția inimii tale în fața acestei aprecieri de sine. Crede în aceste cuvinte, căci ele îi aparțin acelei părți din tine care este cu adevărat adorabilă.

Recunoaște-ți astfel măreția propriei umanități, bunătatea inimii tale.

În timpul următoarei expirații, dizolvă orice obstacol care te împiedică să devii una cu iubirea. Meditează asupra influenței pe care ar avea-o iubirea ta de sine asupra oamenilor din viața ta: asupra copiilor, fraților, colegilor, oamenilor din comunitatea ta, prietenilor tăi. Realizează astfel că iubirea de sine echivalează cu iubirea tuturor oamenilor care îți ies în cale.

Spune-ți opinia

Notă: Codul HTML este citit ca și text!
    Rău           Bun

  • Vizualizări: 28090
  • Cod produs: DP026
  • Disponibilitate: 2 - 3 Zile
  • 25,00 LEI
  • 23,00 LEI

Etichete: Dezvoltare, Personală, Dezvoltare Personală, Secretul, sufletului, pereche, Arielle, Ford, Secretul sufletului pereche - Arielle Ford

Viață Sănătoasă