Karma - Ghidul unui yoghin pentru modelarea propriului destin
Călătoria interioară printr-un teritoriu necunoscut poate fi îngreunată de contradicţiile dintre gândurile, emoţiile, experienţele şi acţiunile personale.
Cartea de faţă îşi propune să elimine ceaţa cauzată de aceste contradicţii în mintea şi în inima tuturor celor care caută adevărul.
Ce este karma? Marea majoritate a oamenilor înțeleg acest concept ca pe o balanță între faptele bune și rele comise anterior, între virtuți și păcate; ca pe un mecanism care decretează că nimeni nu poate scăpa de consecințele propriilor sale acțiuni. În realitate, karma nu are nimic de-a face cu răsplata și cu pedeapsa. Ea înseamnă pur și simplu acțiune. Acțiunile tale echivalează cu responsabilitatea ta. Karma nu este un sistem extern al crimei și pedepsei, ci un ciclu intern generat chiar de tine. Acumularea karmei este generată de intențiile tale și de felul în care reacționezi în fața vieții tale. În timp, este posibil să devii captiv în tiparele comportamentale pe care ți le-ai creat singur (devenite între timp inconștiente).
În cartea Karma, Sadhguru își propune să te ajute să treci de pe scaunul de lângă șofer pe cel al șoferului, transformându-te dintr-un simplu pasager speriat de ceea ce i se poate întâmpla într-un șofer încrezător în sine, care se află la cârma propriului său destin. Printr-o viață trăită lucid și prin conștientizarea fiecărui moment, tu te poți elibera de acest ciclu. Karma este o explorare și un manual în egală măsură, care te poate ajuta să înțelegi mai clar conceptul de karma, ca pe un potențial al eliberării și ca pe o sursă de putere personală, nu doar ca pe o sursă de înlănțuire. La fel ca toate învățăturile lui Sadhguru, și cele din această carte te pot ajuta să trăiești mai inteligent, astfel încât să simți bucuria, în această lume plină de provocări, uneori dificile.
SADHGURU este yoghin, mistic și fondatorul Fundației Isha, o organizație alcătuită numai din voluntari, angrenată în numeroase proiecte umanitare și ecologice de mare amploare. Este fondatorul Centrului de Yoga Isha din Coimbatore, India, și al Institutului Isha pentru Ştiințele Lăuntrice de la Cumberland Plateau, în centrul statului american Tennessee.
„În cartea Karma, Sadhguru explorează în egală măsură limitele și posibilitățile existenței umane. Lucrarea este plină de revelații neprețuite, care te pot călăuzi prin viață către împlinire și fericire.”
– Will Smith
„Uită tot ce știai până acum despre karma – Sadhguru ne învață că aceasta nu este o pedeapsă pentru faptele noastre rele, ci un vehicul pentru transformare care conferă putere personală. Această carte te va ajuta să preiei din nou controlul asupra vieții tale.”
– Tom Brady
„Cartea Karma este o lucrare profundă, care ne reamintește de imensa noastră capacitate de a produce schimbări pozitive în viața noastră, dar și în viețile celor din jurul nostru. Este o lectură obligatorie pentru toți cei care se simt blocați și lipsiți de orice speranță.”
– Tony Robbins
„Avem în sfârșit la dispoziție o carte despre karma în care putem avea încredere. Nu am găsit niciodată până acum o carte care să explice – și să rezolve – misterul karmei într-o manieră atât de simplă, de clară și de plină de speranță cum o face această lucrare neprețuită.”
– Deepak Chopra
„Această carte descrie cheia ce permite revelarea adevărului, ajutându-te să vezi, dar nu cu ochii fizici, să auzi adevărul care rezidă în tăcere și să te reconectezi cu înțelepciunea ta interioară.”
– Prințesa Noor Bint Asem a Iordaniei
„Instrumentele furnizate de Sadhguru în cartea Karma m-au ajutat să ajung la o stare de pace interioară. Îți mulțumesc pentru înțelepciunea și pentru călăuzirea ta, care m-au ajutat să mă transform.”
– Rosanna Arquette
Cuprins
- Deslușirea conceptului de karma: o introducere ix
- PARTEA ÎNTÂI
- O notă adresată cititorului 3
- Capitolul 1 Karma: eterna enigmă 7
- Capitolul 2 Intenția și voința personală: fundamentul karmei 33
- Capitolul 3 Karma privită ca memorie 67
- Capitolul 4 Marele depozit karmic 99
- Capitolul 5 Cum a început totul? 119
- PARTEA A DOUA
- O notă adresată cititorului 135
- Capitolul 6 Karma Yoga 137
- Capitolul 7 Karma Yoga și corpul fizic 171
- Capitolul 8 Karma Yoga și corpul mental 195
- Capitolul 9 Karma Yoga și corpul energetic 221
- PARTEA A TREIA
- O notă adresată cititorului 263
- Conversații despre karma 265
- Epilog: Karma și bijuteriile curtezanei 303
- Glosar 311
- Despre autor 327
O notă adresată cititorului
Așa cum îmi place să subliniez adeseori, cuvântul sadhguru înseamnă un guru needucat. Un guru needucat nu este un instructor care a acumulat foarte multe informații scripturale, ci un ghid spiritual care practică în fiecare moment cunoașterea lăuntrică. Cu alte cuvinte, tot ceea ce spun eu are ca sursă cunoașterea mea personală directă, nu o cunoaștere la mâna a doua.
În concluzie, abordarea mea referitoare la karma nu este (și nu a fost niciodată) una academică. Atunci când vorbesc despre karma, eu nu descriu o doctrină teoretică, ci o percepție personală directă. Cunoașterea conceptuală este domeniul de activitate al lumii academice. Cea perceptuală este calea yoghinului.
Partea întâi a cărții de față explică ideea de karma, în toată complexitatea și multidimensionalitatea acesteia. La prima vedere, ea pare să discute despre diferite concepte pure, uneori foarte dificil de înțeles. Doresc să subliniez însă că acestea nu sunt simple teorii abstracte, ci o viziune personală directă referitoare la mecanismul de operare al karmei.
Această secțiune se adresează celor însetați de cunoaștere, celor care au acumulat de-a lungul anilor foarte multe întrebări de gen: „Ce este karma?”. Cum se acumulează ea? Ce anume pune în mișcare acest mecanism? Cum a început acest ciclu al vieții, atât de complicat și aparent nebunesc? Această secțiune se adresează celor care nu își doresc un simplu manual de utilizare, ci un crâmpei dintr-o înțelegere care să le permită să deslușească însuși mecanismul roții karmice.
Cu alte cuvinte, în capitolele care vor urma vom examina maniera în care a apărut această roată, căpătând pe parcurs o viteză de rotație din ce în ce mai mare. Ele te vor conduce pas cu pas de-a lungul subiectul karmei, explicându-ți ce este aceasta; cum se acumulează ea; numeroasele modalități prin care este modelată personalitatea umană; rezervorul incredibil de vast al memoriei, pe care îl poartă în subconștientul lor absolut toți oamenii; rolul voinței personale; și manierele subtile prin care karma continuă să rămână agățată de noi chiar și atunci când încercăm să ne eliberăm cu orice preț de ea.
Căutătorii spirituali își doresc de regulă să se elibereze de karma lor, dar este extrem de important să înțelegem că aceasta nu este dușmanul nostru. Nu este deloc necesar să eliminăm întreaga karma pentru a duce o viață trăită în bunăstare și în armonie. De fapt, noi nu am putea trăi deloc fără karma, căci întreaga viață umană este susținută de aceasta. Ce-i drept, karma ne poate produce foarte multă suferință și ne poate înlănțui complet, dacă nu știm cum să o gestionăm.
Sistemul yoga nu conține porunci, la fel ca marea majoritate a religiilor lumii. El ne conferă liberul arbitru de a alege în ce măsură ne dorim să generăm o karma pozitivă pentru viitor, să ne distanțăm de karma noastră sau să o dizolvăm în totalitate. În cadrul acestei cărți vom explora și vom analiza toate aceste posibilități, dar în ultimă instanță alegerea îți aparține.
Dacă te lovești tot timpul căzând de pe bicicletă, nu bicicleta reprezintă problema, ci faptul că nu știi să mergi cu ea. Cartea de față nu își propune să reinventeze roata, ci doar să te învețe să mergi în siguranță și cu plăcere pe bicicleta ta, îndreptându-te către destinația aleasă de tine, conștient că tu ești cel care își controlează propria călătorie.