Dezvoltare Personală - Cartea trezirii - Mark Nepo

Detalii din cartea „Cartea trezirii - Mark Nepo”

Cartea trezirii, scrisă de poetul și profesorul MARK NEPO, ne oferă doze mici din ceea ce merită cu adevărat, adevăruri simple și povestiri din viața de zi cu zi, plus multe surse de inspirație din marile tradiții de înțelepciune. Textul pentru fiecare zi este însoțit de practici obișnuite, dar profunde, concepute să ne ajute să trăim viața pe care ne-o dorim, fiind prezenți în viața pe care o avem.

„O sursă de inspirație pentru fiecare zi din an și un cadou perfect pentru noi înșine și pentru prietenii noștri.”

Oprah Winfrey

Fiecare rând al cărții deschide atât ochii, cât și inima.

Jane Hirshfield, autoarea cărților de poezii Nouă porți și După

Un ghid zilnic pentru o viață autentică în vremuri grele.

Cartea trezirii este o carte care vă „ține capul sus”, inima deschisă și picioarele pe pământ. „Este adevărat, scrie Nepo, dacă nu puteți vedea ceea ce căutați, vedeți ceea ce se află acolo. Este suficient.”

Mark Nepo a scris o carte minunată despre viață, cunoscând umbrele morții. M-am simțit binecuvântată și smerită citind cuvintele sale.

Fragmente din cartea „Cartea trezirii - Mark Nepo”

5 Ianuarie

Arătați-vă părul
Bunica mi-a spus: „Să nu-ți ascunzi niciodată părul verde - Ei o să-l vadă oricum."

ANGELES ARRIEN

De la chinurile îndurate la grădiniță, când am fost prima dată ispitiți sau ne-am distrat cufundați în inocența noastră, toți am luptat într-un fel sau altul să ascundem ceea ce era evident în legătură cu noi.
Nimeni nu a planificat acest lucru. Nu este o conspirație, ci mai degrabă o trecere inevitabilă și dureroasă de la cunoașterea doar a propriei ființe la cunoașterea lumii. Tragedia este că mulți dintre noi nu au vorbit niciodată despre asta sau nu li s-a spus niciodată faptul că „părul nostru verde" este frumos, ori că nu trebuie să ne ascundem indiferent ce ar spune cineva despre felul în care luăm prânzul. Și că astfel tragem adesea concluzia că, pentru a cunoaște lumea, trebuie să ne ascundem pe noi înșine.
Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Este un fapt de viață străvechi și nespus că șantajul este posibil doar dacă noi credem că avem ceva de ascuns. Corolarul lăuntric al acestui lucru este că sentimentele (sau senzațiile fără preț) apar atunci când credem, oricât de scurt timp, că cine sau ceea ce suntem nu este de ajuns.
Așezați-vă în liniște, cu ochii închiși, iar la fiecare inspirație simțiți că cine și ce sunteți este de ajuns.

6 Ianuarie

Roata cu spițe
Ceea ce reușim să facem este diferit, dar ceea ne face să reușim este identic.

Imaginați-vă că fiecare dintre noi este o spiță a unei Roți Infinite și, cu toate că fiecare spiță este esențială în susținerea întregii roți, nu există două spițe la fel. Marginea acestei roți reprezintă simțul viu al comunității, familia și relațiile, însă și osia comună, în care toate spițele se unesc, este centrul în care toate sufletele se întâlnesc. Prin urmare, pe măsură ce ies în lume, îmi trăiesc unicitatea, dar când îndrăznesc să privesc în lăuntrul meu, ajung la unicul centru comun de unde încep toate viețile. In acel centru, noi suntem unul și același lucru. In acest fel, noi trăim paradoxul de a fi în același timp unul și același. Pentru că, misterios și puternic, când privesc destul de adânc în voi, eu mă găsesc pe mine, iar când voi îndrăzniți să-mi auziți teama din adâncul inimii voastre, o recunoașteți ca pe taina pe care credeați că nimeni altcineva nu o cunoștea. Și această întregime neașteptată, care este mai mult decât fiecare dintre noi în parte, dar este comună tuturor - acea clipă de unitate este atomul lui Dumnezeu.
Nu este surprinzător că, asemenea majorității oamenilor, în prima jumătate a vieții mele m-am străduit să înțeleg și să-mi întăresc unicitatea. M-am străduit să-mi asigur locul pe marginea Roții și astfel m-am definit și m-am pus în valoare prin felul în care mă deosebeam de oricine altcineva. Dar în a doua jumătate a vieții mele, am fost adus cu smerenie la centrul acelei Roți, iar acum mă minunez de tainica unitate a spiritului nostru.
Prin intermediul cancerului și al mâhnirii adânci, prin dezamăgire și neașteptate schimbări în carieră - prin însăși prăbușirea și rearanjarea lucrurilor care mi-au fost dragi - am ajuns să-mi dau seama că, la fel cum apa rotunjește piatra și pătrunde în nisip, noi devenim unul și același. Cum am putut să fiu atât de încet? Ceea ce am crezut întotdeauna că mă deosebește, de fapt mă leagă de ceilalți.
Niciodată acest lucru nu mi-a fost mai clar decât atunci când stăteam în sala de așteptare a Spitalului Presbiterian Columbia din New York City, uitându-mă drept în ochii acelei femei hispanice și ea uitându-se în ochii mei. în acea clipă, am început să accept că noi toți vedem aceeași minune, toți simțim aceeași agonie, deși fiecare vorbește cu o voce diferită. Știu acum că fiecare nou născut, oricât de greu de conceput ar părea, este un nou Adam sau o nouă Evă.
Așezați-vă alături de o persoană iubită și de încredere și procedați pe rând în felul următor.
• Numiți o anumită trăsătură definitorie a personalității care vă deosebește de ceilalți. Numiți o trăsătură definitorie a personalității pe care o aveți în comun cu alții.
• Discutați cum faceți față singurătății prin ceea ce vă face să fiți unici în comparație cu alții și cum vă descurcați cu experiența de a fi la fel ca alții.

7 Ianuarie

Trebuie să facem cu rândul
Trebuie să facem cu rândul, scufundându-ne în tot ce există și socotind timpul

Darul și responsabilitatea relației este să spălăm pe rând vasele și să tragem obloanele în caz de furtună, dându-i celuilalt șansa de a se cufunda în cunoașterea lui Dumnezeu fără grija cinei. In timp ce unul explorează străfundurile sufletului, celălalt tinde către exterior.
Un model deosebit al acestui proces este felul în care căutătorii de perle se scufundă în adâncuri câte doi. Fără rezervoare sau regulatoare de oxigen, unul dintre cei doi scufundători așteaptă la suprafață, întinzând frânghiile cu care este legat cel care pășește pe nisipul de pe fundul mării, căutând comori pe care speră să le recunoască.
El merge pe fundul mării, observând cum se leagănă frunzele plantelor acvatice și se leagănă el însuși până când ea smucește frânghia. El înghite puținul aer rămas și urcă la suprafață. La bordul ambarcațiunii, ei vorbesc ore întregi, povestind ce au văzut, curățând perlele naturale brute. Dimineața, ea se scufundă și umple coșurile, iar el socotește timpul, cu mâinile încleștate pe frânghiile cu care ea este legată.
Destul de simplu, acești căutători de perle ne arată cum să lucrăm împreună și cum să trăim miracolul încrederii. Trebuie să facem cu rândul: oricine este la suprafață trebuie să socotească timpul și aerul care a mai rămas, astfel încât cel din adânc să se poată scufunda liber.
Așezați-vă în liniște și meditați asupra unei relații însemnate pe care o aveți cu un prieten, cu un iubit sau cu o iubită, cu o rudă.
Respirați regulat și întrebați-vă dacă faceți cu rândul scufundându-vă și socotind timpul.
După ce ați făcut asta, discutați subiectul cu persoana iubită.

8 Ianuarie

Hrăniți-vă inima
Oricât ar fi de întuneric, mâna știe întotdeauna drumul până la gură.

PROVERB IDOMA (NIGERIA)

Chiar și atunci când nu putem vedea, știm cum să ne hrănim. Chiar și arunci când calea nu este curată, inima încă pompează. Chiar și atunci când ne este teamă, aerul intră și iese din plămâni. Chiar și atunci când norii sunt groși, lumina soarelui tot mai străbate până la pământ.
Proverbul african ne amintește că lucrurile nu sunt niciodată chiar atât de rele cum par în interiorul problemei. Avem reflexe interne care ne mențin în viață, impulsuri profunde ale ființei și ale vieții care acționează sub greutățile cu care ne luptăm.
Trebuie să ne amintim: mâna nu poate înlătura întunericul, ci doar își găsește drumul până la gură. De asemenea, credința noastră în viață nu ne poate înlătura suferința, ci își găsește doar calea de a ne hrăni inima.
Așezați-vă în liniște și, cu ochii închiși, duceți mâinile deschise la gură.
Inspirați în timp ce faceți asta și observați cum,firă să fie călăuzite, mâinile cunosc drumul.
Respirați lent și, cu ochii închiși, duceți mâinile deschise la inimă.
Observați cum, fără călăuzire, inima cunoaște drumul.

9 Ianuarie

Viață în acvariu
Iubește și fă ceea ce dorești.

SFÂNTUL AUGUSTIN

Era ceva curios. Robert umpluse cada și pusese peștii în ea, ca să poată curăța acvariul. După ce a curățat pelicula formată pe pereții vasului, s-a dus la baie să-i readucă în acvariu.
A fost uimit să observe că, deși ar fi putut să înoate în cada întreagă, ei s-au înghesuit într-o zonă îngustă de mărimea acvariului. Nu-i limita nimic, nu-i reținea nimic. De ce n-ar fi îndrăznit să înoate liber? Cum influențase viața în acvariu capacitatea lor naturală de a înota?
Acest fapt tăcut, dar izbitor, a rămas în amintirea noastră mult timp. Nu puteam face altceva decât să vedem cum peștișorii căutau să se ascundă în ei înșiși. Aveam acum lentila vieții în acvariu pusă asupra lumii și mă întrebam zilnic în ce moduri eram și noi ca acei pești. In ce fel nu mergem nici noi altundeva decât în noi înșine? In ce fel ne micșorăm lumea pentru a nu simți presiunea captivității auto-impuse?
Viața în acvariu m-a făcut să mă gândesc la felul în care noi suntem crescuți acasă și la școală. Mă face să mă gândesc cum ni s-a spus că anumite slujbe nu sunt acceptabile și că alte slujbe nu sunt pentru noi, nu sunt accesibile, că am fost școliți să trăim într-un anumit fel, că am fost antrenați să credem că doar lucrurile practice sunt posibile, că am fost avertizați tot mereu că viața „în afara acvariului" valorilor noastre este riscantă și periculoasă.
Am început să văd chiar cât de mult suntem învățați din copilărie să ne fie teamă de viața din afara acvariului. Ca tată, Robert a început să se întrebe dacă și-a pregătit copiii pentru viața în acvariu sau pentru viața într-o lume fără limite.
Asta mă face să mă întreb acum, fiind la o vârstă mijlocie, dacă a fi spontan, bun la suflet și curios sunt calități care fac parte din capacitatea noastră naturală de a înota. De fiecare dată când ezit să fac ceva neplanificat ori neașteptat sau ezit să ajung ori să ajut pe altcineva, ori ezit să mă interesez de ceva despre care nu știu nimic, de fiecare dată când ignor imboldul de a alerga prin ploaie ori de a da un telefon doar pentru a spune „te iubesc" - mă întreb, mă întorc oare către mine, înotând în siguranță în mijlocul căzii?
Așezați-vă în liniște pană cândva simțiți pe deplin în propriul centru.
Acum ridicați-vă și mergeți încet prin încăperea în care vă aflați.
Apoi mergeți aproape de pereții camerei și meditați asupra vieții în acvariu.
Respirați lent, duceți-vă spre ușă și meditați asupra naturii a ceea ce este posibil în viață.
Acum treceți prin acea ușă și pătrundeți în ziua de azi. Străbateți ziua de azi și intrați în lume.