Vrăjitorul din OZ: Splendida poveste a lui L. Frank Baum despre iubire, prietenie, curaj și despre căutarea drumului în viață
Minunatul mesaj al poveștii este că, dezvoltându-ne pe baza experiențelor de viață și având încredere în propriile forțe ne putem găsi drumul în viață.
Splendida poveste a lui L. Frank Baum despre iubire, prietenie, curaj și despre căutarea drumului în viață nu este destinată doar copiilor. Ziua lui Dorothy începe ca o zi obișnuită, iar apoi o tornadă o aruncă pe fetiță, împotriva voinței ei, departe de casă, într-o mare încâlceală.
În viața reală omul nu este surprins, sub forma unui uragan de propriile îndatoriri și viața de zi cu zi nu este zilnic întoarsă cu susul în jos de câte un eveniment?
Tovarășii de drum ai lui Dorothy, toți aspiră la câte ceva: Sperietoarea de Ciori își dorește minte, Omul de Tinichea inimă, iar Leul curaj. Dar aceste însușiri nu le obțin cu ajutor străin, se află în ei înșiși, acolo trebuie să le descopere și să le scoată la suprafață. Minunatul mesaj al poveștii este că, dezvoltându-ne pe baza experiențelor de viață și având încredere în propriile forțe ne putem găsi drumul în viață.
Spectaculoasele ilustrații ale poveștii nu numai că îi vrăjesc pe cei mici, ci îi ajută să descopere, ascuns printre rânduri, drumul omului în viață, maturizarea, minunea de a ne descoperi și a ne accepta pe noi înșine.